Vedeți că pe unul din craniile din fotografie scrie ceva. Nu se înțelege clar ce. Scrie: „Ce ești tu, am fost și eu. Ce sunt eu vei fi și tu.” E simplu… Unii poate știți fotografia (făcută de George Crăsnean în gropnița Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos). Am pus-o pe coperta ultimelor ediții ale cărții „Jurnalul convertirii. De la Zeița Morții la Împăratul Vieții” pentru că mi se pare de impact: suntem muritori, suntem trecători pe acest pământ. Și avem datoria să ne folosim talanții după cum ne luminează Dumnezeu…

Dragilor, redeschid acest blog cu emoție, cu bucurie, dar și cu strângere de inimă. Am să vă explic de ce. Cu ani în urmă, când aveam și blog și site, o mulțime de oameni îmi cereau ajutorul, punându-mi o mulțime de întrebări pe teme duhovnicești. Am încercat să îi ajut și, atunci când nu mă descurcam, îmi întrebam duhovnicul. A fost o perioadă frumoasă, dar corespondența zilnică îmi lua mult timp. Când site-ul mi-a fost spart, am considerat că e nevoie de o perioadă de liniștire, care a durat însă mult mai mult decât mă așteptam. Vă rog să mă pomeniți, ca materialele pe care le veți citi aici sau predicile/conferințele/live-urile pe care le veți vedea să fie de folos.

Am să postez aici capitole din cărțile la care lucrez. Am să vă cer păreri legate de ceea ce scriu. Am să postez aici gânduri despre evenimentele pe care le trăim. Am să vă vorbesc despre proiectele mele cinematografice – pornind de la un film despre minunile Sfântului Nectarie în România și altul despre jertfa noilor mucenici și mărturisitori.

Am să scriu despre întâmplări pe care le-am trăit lângă părinți cu viață sfântă. Viața mea a fost marcată de întâlnirea cu câțiva dintre sfinții închisorilor – prima spovedanie am făcut-o la părintele Ioan de la Recea, primul meu povățuitor pe calea rugăciunii lăuntrice a fost Teofil de la Peștera, am stat ani de zile sub povățuirea părintelui Justin Pârvu (duhovnicul pe care îl aveam la Muntele Athos, părintele Iulian de la Prodromu, mi-a şi spus să îl ascult pe părintele Justin, deşi nu îmi este duhovnic, mai mult decât chiar pe duhovnicul la care mă spovedeam în București…). Vă mărturisesc că, uitându-mă în urmă la oamenii cu viață sfântă pe care i-am cunoscut, mi se pare că am risipit timpul. Nu văd, pur și simplu, roadele acestor întâlniri în viața mea. Nu ard de dragoste pentru Hristos și nici pentru aproapele. Cu toate acestea, îmi dau seama că fără ei viața mea era și mai pustie, și mai săracă.

Nu știu încă ce va ieși. În curând am să pornesc și site-ul, cu ajutorul lui Dumnezeu și al unor prieteni care lucrează la el. Dar știu precis că am mare nevoie de rugăciunile voastre.

Cred că trecem printr-una dintre cele mai frumoase perioade ale istoriei. Sfântul Paisie Aghioritul spunea că „mulți sfinți din vremurile de demult ar fi vrut să trăiască în vremurile noastre, ca să se nevoiască”. Eu cred că, pe măsură ce prigoana împotriva creștinilor se va înteți, Dumnezeu ne va acoperi mai mult cu harul Său. Cred că vin vremuri în care e nevoie să fim mici apostoli. Să ducem mai departe vestea cea bună că Hristos care S-a născut în ieslea Betleemului este Fiul lui Dumnezeu, venit în lume pentru mântuirea noastră…